Meniu

Laurențiu Nistor dă startul pre-campaniei electorale la Deva

PSD și PNL în căutarea soluției câștigătoare

Președintele PSD Hunedoara, deputatul Laurențiu Nistor pare hotărât să pună capăt incertitudinilor ce planează asupra administrației locale din municipiul Deva. “ În această toamnă vom avea alegeri anticipate la Deva” , a decretat Nistor. În “traducere liberă” declarația liderului PSD Hunedoara sună cam așa: social-democrații hunedoreni sunt pregătiți să își adjudece Primăria Deva.

Liberalii hunedoreni  bâjbâie printre sondaje

Scos la rampă de către Tiberiu Balint, președintele organizației municipale Deva, Florin Oancea anunțat ca fiind candidat oficial al liberalilor deveni, devine oarecum neoficial dacă stai să asculți discursul președintelui PNL Hunedoara, Lucian Heiuș. Spun asta pentru că de câte ori a avut ocazia, deputatul Lucian Heiuș a vorbit despre un alt sondaj de opinie care urmează să stabilească candidatul liberal la alegerile anticipate din municipiul Deva.

Această idee a fost îmbrățișată și de Florin Oancea, fapt care mă duce cu gândul la sărbătorile Pascale . Deci, în condițiile în care Florin Oancea nu va fi primul clasat, acesta urmează să fie “sacrificat” . O experiență de care liberalul Oancea a mai avut parte și în 2012.

Din punctul meu de vedere, în cazul unui eșec, respectiv dacă Florin Oancea va fi surclasat de un alt candidat măsurat în următorul sondaj de opinie, Tiberiu Balint nu poate fi învinuit de nimic. Pentru că decizia lui Tiberiu Balint de a-l anunța candidat oficial al PNL Deva pe Florin Oancea nu a făcut altceva decât să îl pună pe aceasta din urmă față în față cu electoratul devean. Rămâne de văzut dacă Florin Oancea a reușit să-i convingă pe deveni că merită să fie primarul municipiului Deva.

Social-democrații hunedoreni își umflă mușchii în propria ogradă”

Lipsa unei decizii care să “rupă pisica în două”  a decretat “starea de urgență” în PSD Deva.  Cu Emil Stoica care din punctul meu de vedere nu pare să priceapă mare lucru din iureșul ce s-a creat în partid, interimarul Ovidiu Moș la „timonă” și directorul ADEH  Radu Barb “scos la încălzire” , în  PSD Deva s-a  generat o criză. O situație care, din punctul meu de vedere, va fi extrem de greu de gestionat de către președintele PSD Hunedoara, Laurențiu Nistor. Pentru că este greu de crezut că cei trei potențiali candidați ai PSD-ului la Primăria Deva vor accepta un sondaj de opinie care să le fie defavorabil. Tocmai de aceea cred că Laurențiu Nistor, președintele PSD Hunedoara va avea o misiune extrem de dificilă în desemnarea candidatului pentru Primăria Deva.

Iulian Stroia

 

 

 






Lasa un raspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *

*