Meniu

Guvernarea PSD, în cifre

Opoziția afirmă că PSD nu își respectă angajamentele din campania electorală, programul pentru care a primit votul românilor. Dincolo de păreri și opinii, suntem atenți la ceea ce facem și ne îndeplinim obiectivele, iar cifrele concrete vorbesc de la sine despre modul în care ne respectăm programul de guvernare.

Iată doar câteva dintre ele: pentru 1,3 milioane de români a crescut salariul minim; pentru 5 milioane de pensionari a crescut punctul de pensie la 1.000 de lei; 2,2 milioane de pensionari au pensia mai mare, ca urmare a eliminării CASS; 1,2 milioane de pensionari cu pensii mai mici de 2.000 lei au fost scutiți de la plata impozitului pe venit; au crescut salariile pentru medici și profesori sau pentru cei din administrația publică locală; a fost redus impozitul pentru microîntreprinderi la 1% pe cifra de afaceri, iar 10.000 de firme noi au primit un ajutor de 200.000 lei în programul Start-up; fermierii au primit, în acest an, subvențiile la timp, iar România a emis cea mai mare factură din Uniunea Europeană pentru plata acestora sau de sprijinirea fermierilor care cultivă tomatele.

PSD urmărește punct cu punct realizarea promisiunilor din campania electorală. Guvernarea PSD este una responsabilă și monitorizează atent cum se reflectă măsurile în teritoriu.

 

Deputat Laurențiu Nistor,

                      Președintele Organizației Județene a PSD Hunedoara



« (Stirea precedenta)



Lasa un raspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *

*