Meniu

200 de milioane de euro pentru stoparea abandonului școlar

Potrivit datelor colectate de Institutul European pentru Egalitate de Gen (EIGE), România ocupă locul 3 în Uniunea Europenă la capitolul abandon universitar. EIGE definește acest concept luând în calcul toți tinerii cu vârste între 18 și 24 de ani, care au abandonat sau nu urmează cursurile unei facultăți, școli profesionale sau postliceale.

În urma întrebării adresate ministrului Educației, legată de acest aspect îngrijorător și de adoptarea unor măsuri pentru stoparea acestui fenomen, ni s-a transmis că, în cadrul proiectului ROSE, 200 de milioane de euro sunt alocați pentru susținerea studenților aflați în risc de abandon școlar.

Banii provin dintr-un împrumut acordat de Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare și va fi implementat de către Ministerul Educației, pe o perioadă de 7 ani. Acesta prevede acordarea unor granturi studenților aflați în situație de risc.

Prioritare vor fi domeniile de creștere economică, precum agricultura, ingineria, științele exacte și medicina. Activitățile finanțate sunt – programe remediale, tutoriat, servicii de sprijin, consiliere și orientare, coaching, promovarea târgurilor de locuri de muncă, ateliere de lucru în domenii specifice, precum și campanii de creștere a conștientizării.

Proiectul își propune să sprijine aproximativ 60.000 de studenți aflați în situație de risc din cca. 300 de facultăți, respectiv 85% din facultățile de stat. Perioada de derulare a acestor granturi este de maximum 3 ani, iar suma alocată, în medie, este de 100.000 de euro. Schema acestor granturi a demarat în acest an, pentru aproximativ 25% dintre facultățile eligibile, și va continua în 2018.

Tot pentru combaterea abandonului școlar, Ministerul Educației va finanța, prin granturi competitive, 24 de centre de învățare în tot atâtea universități, cu scopul de a îmbunătăți mecanismele de suport social și academic pentru studenții aflați în situație de risc.

 

Natalia Intotero,

Deputat PSD de Hunedoara



« (Stirea precedenta)



Lasa un raspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *

*