Meniu

Dorin Gligor: PSD-ul a ajuns să creadă că Primăria Deva i se cuvine

Invitat în emisiunea “Cu politica la analize” difuzată de postul de televiziune Antena 1 Deva, consilierul județean Dorin Gligor a făcut unele precizări cu privire la competiția electorală ce va avea loc în municipiul reședință de județ. “Sper ca în cazul în care vor fi alegeri parțiale la Deva să nu mai avem o campanie electorală marcată de o luptă politică între stânga și dreapta. Mi-aș dori să avem o competiție pentru Deva, pentru cetățenii acestui municipiu. Dacă rămânem prizonierii clișeelor politice vom aduce stagnare la Deva. Acest municipiu are nevoie, din punctul meu de vedere, de o dezvoltare accelerată. Discuția reală pentru bunul mers al unei administrații locale trebuie să plece de la interesul celor care conduc această instituție de a genera valoare ” , a spus Dorin Gligor.

Alegerile din Deva pot fi o șansă pentru PNL

“Dacă PNL-ul n-a funcționat sau nu funcționează încă la parametrii normali, acest lucru poate avea ca și cauză faptul că,  poate unii dintre colegii noștri sau o bună parte a electoratului de dreapta au fost dezamăgiți. Însă, o competiție electorală corectă poate fi o șansă uriașă pentru reconstrucția mult mai rapidă a PNL Hunedoara. PNL Deva are potențial și oameni de valoare care pot oricând să facă față cu succes unei astfel de competiții”, a subliniat Dorin Gligor.

PSD-ul are impresia că Primăria Deva i se cuvine”

 În opinia liberalului Dorin Gligor, lupta internă din PSD pentru o candidatură la Deva arată că acest partid a ajuns să creadă că Primăria Deva i se cuvine. “  Faptul că s-a declanșat această campanie internă în PSD îmi confirmă faptul că PSD-ul a ajuns să creadă că postul de primar al municipiului Deva i se cuvine. Eu spun însă că Primăria Deva, gestionată astăzi de PSD trebuie redată devenilor. Mai mult, sunt de părere că la această dată avem la Deva o primărie nefuncțională. Eu văd Primăria Deva ca o instituție funcțională și prietenoasă cu devenii. Pentru că este a lor”, a spus Gligor.

Conducerea județeană PSD a marcat un an de ineficiență

 “Din păcate pentru hunedoreni, actuala conducere județeană încheie un an de mandat marcat de ineficiență.  Atât de multe soluții pentru județul Hunedoara a avut PSD-ul în campania electorală încât acum, după un an de conducere la nivelul județului nu vedem nimic. PSD-ul a ajuns la conducerea județului dintr-o pură întâmplare și nu în urma unui program clar care să cuprindă o strategie de dezvoltare a județului”, a concis Gligor.

 

Iulian Stroia






Lasa un raspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *

*