Meniu

Campania electorală din Sălașu de Sus: între gargară politică și realizări

Cine vizitează pentru prima dată comuna Sălașu de Sus va avea cu siguranță senzația că a nimerit într-o așezare rurală săsească. Case și curți bine îngrijite, străzi și ulițe asfaltate și o grijă deosebită a celor care administrează această urbe pentru imaginea comunei.

În tot acest amalgam de imagini care îți bucură privirea nu poți să nu simți un val de apreciere față de locuitorii acestei comune sau față de cei care administrează această așezare rurală. Fac referire și la cei care administrează această comună pentru că în ultimul deceniu în Sălașu de Sus au fost implementate proiecte de peste 10 milioane de euro. Fonduri europene sau guvernamentale.

Și totuși, de fiecare dată când au loc alegeri locale în județ,  apar și chibiții. Adică persoane sau personaje care dau sfaturi și spun că știu cu ce se “mănâncă” administrația publică locală. Găsesc pricină în orice lucru și de ce nu, le știu pe toate. Unii veșnic candidați, iar alții pregătiți să îmbrățișeze această „carieră”. Cea a veșnicului  candidat cu veleități de traseist politic, dar întotdeauna perdant. În ceea ce privește comuna Sălașu de Sus, că vorbim despre pricepere în administrație sau de implicare și dorința de a schimba lucrurile, din punctul meu de vedere nu are nicio importanță.  Spun asta pentru că vizitând această comună concluzia nu poate fi decât una singură.  Echipa condusă de Sorin Marica, atât ca primar sau ca deputat, a lăsat în urma sa ceva palpabil. Proiecte finalizate cu care locuitorii acestei comune nu pot decât să se mândrească.  Tocmai de aceea, din punctul meu de vedere, în această campanie electorală toate lozincile sau promisiunile venite dinspre adversarii politici ai candidatului PSD nu pot fi catalogate decât pură demagogie sau pe înțelesul tuturor “gargară ieftină”.

Iulian Stroia






Lasa un raspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *

*