Meniu

Ovidiu Furdui dă reset competiției interne pentru șefia PNL Hunedoara

Candidatura primarului de la Crișcior, Ovidiu Furdui la șefia PNL Hunedoara a avut, din punctul meu de vedere, rolul de a pune punct jocurilor de culise din interiorul partidului.  Un primar cu greutate în zona Bradului, respectat și apreciat de locuitorii din zonă, o voce critică la adresa liderilor liberali ,Ovidiu Furdui poate fi liderul de care PNL Hunedoara are nevoie.

Tocmai de aceea cred că după pasul făcut de Ovidiu Furdui, taberele din PNL Hunedoara vor fi nevoite să accepte doar două candidaturi. Cea a lui Lucian Heiuș și Ovidiu Furdui. Pentru că este greu de crezut că cele două candidaturi anunțate nu vor reuși să satisfacă cerințele membrilor PNL Hunedoara, indiferent de taberele din care provin. Practic, o a treia candidatură ar fi din punctul meu de vedere sortită din start eșecului. Indiferent de persoana care își va exprima dorința de a se înscrie în această competiție internă.

Altfel spus, competiția în PNL Hunedoara poate să înceapă, iar cel care va reuși să coaguleze în jurul său o echipă care să convingă…să câștige.

Din punctul meu de vedere, în această competiție: Lucian Heiuș Vs Ovidiu Furdui, cu prima șansă la victorie pleacă primarul din Crișcior.

Spun asta pentru că, deputatul Lucian Heiuș a avut șansa sa dar și-a irosit-o . Apatia de care a dat dovadă după ce și-a obținut locul I pe lista la Camera Deputaților și incapacitatea de a-i ține aproape pe primarii liberali în favoarea unei relații de coabitare cu Florin Roman, a înșelat așteptările primarilor puciști.

În politică și cu siguranță și deputatul Lucian Heiuș o știe foarte bine, este greu sau aproape imposibil să ai o a doua șansă.

Tocmai de aceea cred că acum este șansa primarului de la Crișcior. O șansă pe care din câte dă de înțeles nu este dispus să o irosească.

Iulian Stroia

 






Lasa un raspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *

*