Meniu

PLUGUȘORUL POLITICIENILOR HUNEDORENI

Aho, aho, electorat

Anu-i gata, au scăpat

Două rânduri de alegeri

Ne-au ținut numai prelegeri

C-o să facă, c-o să dreagă

C-o să schimbe țara-ntreagă

Ia cătați prin buzunare

Să vedeți, aveți parale ?

Că uite, Anul Nou începe

Ei iau banii, noi luăm țepe !

CARMEN HĂRĂU

Aho, aho, m-am speriat

Că-mi pierd locul la Senat

Păi cum, frate, astea-s gesturi

S-ajung senator din resturi ?

Eu, cea mai iubită fiică

Să număr voturi cu frică ?

Dă cu biciu, Arioane

Că la anu’ torn  betoane

Să rămâneți gură-cască

Am hotel, mă doare-n bască !

Hai hunedorenii mei

Scuturați din clopoței

Să-mi mai pice niște lei

Mânați măi !!!

LAURENȚIU NISTOR

Liberali, nu v-a zis moșu

Că vă fac județul roșu ?

Romane, până-ți iei zborul

Hai o tură cu tractorul

Până-n centru la Bulzești

Să trăiești, băi, să trăiești !

Pocnește din bici maestre

Cine zice, ăla este !

Trageți ața la buhai

Că n-au liberalii grai

Și pocniți flăcăi din bice

I-am făcut pe toți arșice

Mânați măi !!!!

ALIN BENA

Anu’ ăsta ce-a trecut

Eu politică am făcut

Și dacă nu mi-a ieșit

Repede m-am plictisit

Iar acum n-am chef de ducă

Pe la Forțele de Muncă

E iarnă și-mi pun fular

Până-mi dă coana salar

Că a zis că e pe bune

Ne facem televiziune

Ridicați flăcăi paharu’

Că vine coana cu daru’ !

Și ne umple de parai

La anu și La Mulți Ani !

MIRCIA MUNTEAN

Măi, deveni, m-a prins un val

Și-am crezut că-s liberal

Un coniac eu am băut

Vă spun drept că mi-a trecut

Băi, Cuiavă, băi Jenică

Veniți mă, c-o fripturică

Paulică, apa-i caldă ?

Că așa am chef de-o scaldă

Ața la buhai e scurtă

Eu sunt mangă, îs beat turtă

Iar la anu’ mă gândesc

Ce dracu’ să construiesc

Gata, știu! Umpleți paharul !

Mutăm cowboy-ul și calul !

Dați-i bice măi băieți

Care vreți care puteți

Turnați măi !!!

MIRCEA MOLOȚ

Aho, aho, ce mi se-ndoaie

C-am făcut-o iar de oaie

Alegerile au trecut

Nicio brânză n-am făcut

Am hoteluri, am valută

Și obțin șase la sută

Mă gândesc ca-n Noul An

Mă retrag, mă fac cioban !

FLORIN CAZACU

Brădeni, fiți atenți la mine

Vine iarna și nu-i bine

Stați și voi ca eschimoșii

Frecați nasurile roșii

Că eu mă duc la Guvern

Să ne scape din infern

Să le zic o urătură

Să dea banii de căldură

Voi închideți bine geamu’

Că ne piere naibii neamu’!

Vreau ca anu ce-o să vină

Să ne-aducă altă climă

Să fie ceva special

Cu iz ecuatorial

Mânați măi !!!

BOGDAN ȚÎMPĂU

Fraților, ce an nasol !

Am rămas în curu’ gol

Nu tu funcții, nici mandat

Un fleac ! M-au executat !

A zis Alina pe gură

Că îmi dă o sinecură

Pe-acolo prin București

Un loc cald, să tot trăiești

Și pe când să-mi sun șoferul

Un căcat ! Căzu’ guvernul !

Mânați măi flăcăi, mânați

Plină-i oala cu cârnați

Și mă prinde Noul An

Fără șansă la ciolan !

Acest material este un pamflet și trebuie tratat ca atare !

 

 






Lasa un raspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *

*