Meniu

August, 2016

 

Florin Roman și oastea de strânsură

Interimarul de la șefia PNL Hunedoara nu reușeșete să înțeleagă de ce au pierdut liberalii județul Când vine la Deva și se împăunează cu rezultatele excepționale obținute de-a lungul timpului de liberali în Alba Iulia, prin omisiune Florin Roman spune o minciună. Până la marea fuziune a PNL cu PDL în Alba Iulia liberalii erau o cantitate neglijabilă. Prin urmare,  am putea spune că politica făcută de Florin Roman la Alba-Iulia a fost una mediocră la nivel de gargară politică. Pus în fruntea organizației județene a PNL Hunedoara, Roman pareCiteste mai mult


Vor mușca liberalii momeala lui Mircia Muntean ?

Anunțul făcut de Mircia Muntean la finalul ședinței de consiliul local cu privire la o eventuală  susținere a liberalilor  la alegerile parlamentare n-ar fi trebuit să surprindă pe nimeni. Mircia Muntean nu face altceva decât să o sprijine pe Carmen Hărău în încercarea deputatei de a prinde un loc eligibil pe listele electorale. Așa i-o fi șoptit lui Muntean  vreo “păsărică“ că e bine și așa a făcut. Din punctul meu de vedere gestul lui Mircia Muntean arată clar disperarea deputatului Carmen Hărău, care în lipsa unei susțineri în interiorulCiteste mai mult


ALDE şi PMP două proiecte menite să „naufragieze” la alegerile parlamentare

Proaspeţi numiţi în fruntea unor partide cu „termenul de valabilitate” aproape expirat, Haralabie Vochiţoiu preşedintele PMP Hunedoara şi Mircea Ioan Moloţ preşedinte ALDE dau de înţeles că cele două formaţiuni politice ar conta pe scena politică hunedoreană. Declaraţiile lor se află însă în contradicţie flagrantă cu votul exprimat de hunedoreni la alegerile locale, scorul obţinut de cele două formaţiuni politice nefiind în concordanţă cu importanţa pe care şi-o dau cei doi lideri. PMP, un partid aproape inexistent în judeţul Hunedoara În judeţul Hunedoara fuziunea PMP cu UNPR este echivalentul uneiCiteste mai mult


Joaca cu banii. Ce se ascunde de fapt în tipărirea de monedă fără acoperire

Guvernele, spre deosebire de toate celelalte forme de organizare juridică sau fizică, nu-şi obţin veniturile din plăţile pentru serviciile pe care le furnizează. Prin urmare, guvernele se confruntă cu o problemă economică diferită de a tuturor celorlalţi. În esență, persoanele private care doresc să achiziţioneze mai multe bunuri şi servicii de la ceilalţi trebuie să producă şi să vândă mai mult din ceea ce aceştia doresc. Guvernele trebuie doar să găsească o metodă de a expropria mai multe bunuri fără consimţământul proprietarului. În vremurile în care moneda reprezenta o micăCiteste mai mult


Carmen Hărău: „Candidez în Coreea de Nord. Acolo toate contractele sunt cu statul !”

Supărată foc, când la urechi i-a ajuns vestea că “hunedorenii ei” se arată deranjați că a încasat 40 de amărâte de milioane de euro din contracte cu statul, deputatul Carmen Hărău a hotărât să le dea o lecție. Pe cale de consecință, pur și simplu îi va lipsi pe “hunedorenii ei” de cel mai harnic deputat. Pentru că până la urmă, nu e așa ușor să încasezi 40 de milioane de euro. Numai cei harnici reușesc. Cu un ochi pe harta lumii și cu unul pe harta terenurilor din municipiulCiteste mai mult


Anul ăsta, Mircia se teme să nu i-o ia judecătorii înainte

Din ciclul: Haideți să haidem ! Ședință de urgență în cabinetul primarului Mircia Muntean. Au fost chemate la ordin “cele mai luminate minți” din jurul primarului.  Astfel, rând pe rând, în birou își făcură apariția viceprimarul Răzvan Mareș și Paul Enescu, supranumit Paulică. Băi, unde dracu’ e Cuiavă, zise Mircia Muntean privind îngrijorat spre cei doi. E la ștrand, zise repede Răzvan Mareș. Are o misiune specială. Trebuie să numere persoanele care intră pe poarta ștrandului ca să putem verifica numărul de bilete vândute Și cum merge treaba ?, ziseCiteste mai mult


O fi având țara Miorița ei, dar nu se compară cu Miorița noastră !

Nimeni nu știe cu precizie de pe ce meleaguri o fi cules Vasile Alecsandri, balada “Miorița” dar cu siguranță nu e de pe-aici din zonă. Și asta pentru că aici, în județul Hunedoara, noi avem Miorița noastră. Fără crime cu premeditare, fără arhietipuri, ci doar cu gust de ciolan. Ia de-aici, nea Vasile ! Pe-un picior de plai, cu șmen, șpagă și parai Un cioban și doi argați, se visează deputați Sus, în vârf de munte, înfruntând urgii Mai belesc un miel, mai coc… strategii Stăpâne, stăpâne, zise Alin Bena,Citeste mai mult


Mihai Irimie curtează votanţii lui Mircia Muntean

PNL Deva face plecăciuni în faţa unui electorat care nu are nicio treabă cu liberalismul sau principiile sănătoase Cu o condamnare la închisoare pentru un prejudiciu adus bugetului local din Deva, Mircia Muntean se află la un pas de a da din nou declaraţii în faţa judecătorilor. De această dată pentru o beţie finalizată, după cum spun procurorii, la volanul unei maşini înfipte într-o basculantă. Pe scurt ăsta ar fi profilul candidatului la Primăria Deva votat de 9.000 de deveni, electorat pe care Mircia Muntean îi pune scut între elCiteste mai mult


Stand de carte cu vânzare al Grupului Editorial TREI- ultimele apariții editoriale

  Noi apariții editoriale la standul organizat  în incinta Secției de Artă şi Carte Franceză a bibliotecii judeţene Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva pune la dispoziția publicului cititor, în perioada 29 august-29 septembrie 2016, un stand de carte cu vânzare al Grupului Editorial TREI din Bucureşti, care își va prezenta ultimele apariții editoriale. Standul va fi organizat în incinta Secției de Artă şi Carte Franceză a bibliotecii. Editura TREI a fost înfiinţată în anul 1994, la iniţiativa renumitului Prof. Dr. Vasile Dem. Zamfirescu, autorul unor importante lucrări de psihanaliză, unCiteste mai mult


Ansamblul ”Leleșana”- invitat la Festivalul Internaţional Dunărea de Jos

  Situată  în Pădurenime, comuna Lelese îşi păstrează tradiţiile iar Ciprian Achim,  primarul comunei Lelese,  continuă să promoveze zestrea folclorică moştenită de la înaintaşi.  “Respectăm zestrea moştenită de la înaintaşi” Ansamblul folcloric de dansuri pădurenești ”Leleșana” a luat ființă în anul 1990, dorindu-se valorificarea bogatelor tradiții folclorice pădurenești păstrate din generație în generație într-o formă nealterată până în zilele noastre. „Vom participa, ca invitaţi, la Festivalul Internaţional Dunărea de Jos de la Galaţi. Este un eveniment dedicat folclorului autentic, iar în cadrul său vom prezenta obiceiul nunţii la pădureni şiCiteste mai mult